Suferinta celor de langa noi

Micile probleme fac parte din cotidian. Eşti supărată că ai răcit şi îţi curge nasul chiar când ai o întâlnire cu un băiat, că ai luat o notă proastă când aveai mai puţin nevoie de ea, că prietena ta cea mai bună te-a bârfit cu cineva, că ai un coş cât un munte răsărit din senin şi multe altele…
Crize de nervi, tristeţe maximă, ba până şi gândul de a nu mai exista pe această planetă, unde te simţi atât de neîndreptăţită şi de stingheră… Şi chiar e trist. Unii dintre copii sau adolescenţi însă nu au dreptul la această suferinţă, pe care şi-ar dori-o atât de mult. Pentru că o alta, mult mai dureroasă şi covârşitoare, îi apasă umerii.
Când vorbim de boli cronice sau boli care pun în pericol viaţa cuiva, de cele mai multe ori ne gândim la persoane în vârstă. Boala e o companie a celor al căror organism oboseşte şi nu mai poate lupta. Din păcate însă, acest lucru nu este întotdeauna adevărat. Sunt tot mai mulţi tineri bolnavi sau pentru care boala este un mod de a fi. Tot mai multe cazuri de cancer la copii ori adolescenţi sau boli cronice, cum ar fi diabetul sau tulburările cardiace.

Un copil bolnav poate fi izolat de către cei din jur. Din cauză că nu înţeleg despre ce e vorba – şi oamenii au tendinţa de a se feri de lucrurile pe care nu le înţeleg! – şi adolescenţii pot ajunge să stigmatizeze un coleg bolnav sau pur şi simplu altfel decât ei.
De multe ori, această atitudine agresivă şi răutăcioasă produce mai multă suferinţă decât boala în sine. Deoarece, cu boala se poate obişnui într-un fel, ajungând să o cunoasa, să o înţeleagă, dar cu răutatea celorlalţi e mult mai greu de “colaborat”, pentru că e de multe ori acidă, inventivă, mereu diferită. Reacţiile celor din jur sunt mult încurajate de reacţia celui bolnav: cu cât eşti mai afectat de agresivitatea celor din jur, cu atât te predispui la şi mai multă agresivitate. Dimpotrivă, dacă reuşeşti să depăşeşti răutatea lor, nedându-i importanţă, ea va înceta mai devreme sau mai târziu, deoarece devine inutilă. Scopul răutăţii este de a produce suferinţă, iar dacă pe tine nu te afectează, devii mai puternic decât ei şi atunci se vor retrage. Nu înseamnă că e drept să se întâmple aşa, dar răzbunarea nu e o cale, pentru că te consumă şi te împiedică să evoluezi; devii, de fapt, la fel ca cei pe care îi dispreţuieşti.

Copilul bolnav se maturizează prematur în cele mai multe cazuri, pentru că înţelege mai curând decât alţii lucruri despre realitatea vieţii din care face parte.
În general, experienţele vin odată cu o anumită vârstă; astfel, există vârste la care învăţăm dezamăgirea sau faptul că anumite visuri nu se împlinesc, ori descoperim că anumite lucruri nu le vom putea face niciodată şi trebuie să ne resemnăm cu asta. Copilăria rămâne un spaţiu al liniştii şi siguranţei, şi cei mai mulţi părinţi se străduiesc să păstreze această atmosferă pentru o perioadă cât mai mare în viaţa copiilor lor. Pentru cei care sunt însă bolnavi din copilărie, aceste experienţe ale tristeţii vin mult mai devreme, iar viaţa îi obligă să înveţe mult prea curând lecţii despre limitare, neputinţă, acceptare. Această maturizare forţată se aşează pe chipul lor: zâmbesc mai greu, iar atunci când o fac, zâmbetul poate fi unul trist, neîmplinit.

Copilul bolnav poate vedea lucrurile altfel, căci priorităţile sale se schimbă. Lucruri pentru care te zbaţi zi de zi devin atât de ridicole sau lipsite de importanţă…Un copil bolnav nu prea are privilegiul de a se întrista din cauză că nu îi stă bine părul când tocmai a avut o criză…
Pe de altă parte însă, el nu este o boală. Şi dacă ajunge să nu se confunde cu simptomele pe care le trăieşte, atunci poate reuşi să se bucure de viaţă la fel ca orice copil sănătos. Mai mult chiar, există cazuri de copii care s-au vindecat de boli cronice. Cine ştie ce alegeri misterioase a făcut organismul lor, alături de medicină. De aceea, chiar dacă lista priorităţilor cuprinde lucruri obligatorii, care ţin de siguranţa şi sănătatea persoanei, acea listă nu trebuie să se limiteze la ele. Un copil bolnav îşi poate construi priorităţile la fel ca orice copil, doar că va fi probabil o listă mai lungă.

Viaţa nu e bună sau rea cu noi, nu e nedreaptă sau dreaptă. Şi dacă aparent unele lucruri se întâmplă pur şi simplu, sunt mult mai multe alte lucruri care depind de noi să le trăim şi să ne bucurăm de ele. Căci până la urmă clipele trec oricum…Şi putem alege dacă vrem să le consumăm în neputinţă, tristeţe sau revoltă ori bucurându-ne de atât de multe lucruri pe care le putem face, vedea, trăi. Şi dacă suntem printre cei fericiţi, care au şansa de a se îngrijora doar pentru lucruri de care au uitat deja peste o săptămână, e bine să ne deschidem sufletul în jur, încercând să aducem puţină bucurie nu doar pentru noi, ci şi în jurul nostru.