Fuga De Sine

A reusit să lase în urmă trenul din care a fost aruncată.
I'a răpit călătoria un amărât de bilet pe care stă acum şi'l înjură.
Mănâncă pământul cu vârful papucilor tociţi şi'şi scutură părul de sudoare,
N'are destul astâmpăr şi'şi rupe rochia fumurie de praful scuipat de timp.
Are impresia că a alunecat prea departe pentru că nu'şi recunoaşte unghiile pictate în negru.
Parcă un eveniment funebru i'a înghiţit hainele de înger alb,iar acum e o zăcăminte
ascunsă undeva într'o mlaştină.Se sufocă, n'are timp să iasă la suprafaţă,
o funie zgomotosă o atârnă acum rătăcită pe o stradă aglomerată,
iar în faţă îi surâde timpul cotidian.
rochia e acum, o mare de mlaştini hoinărindu'i tot corpul într'un dans modern.
funia i se prinde parcă de urechi,iar blocurile gri îi încântă căpătâiul cu zgomote de poveşti asurzitoare.
Dar nu mai este aruncată la întâmplare, e doar adolescenta trenului rătăcit într'o lume modernă.