ON FIRE

Daca ai fi crezit ca suntem multi, te-ai inselat amarnic. Suntem putini, mai multi ce-i drept decat te-ai fi asteptat vreodata, dar totusi putini. Destul de putini cat sa rasufli usurat cand ne vezi, destul de multi sa te gandesti la falanga macedoniana cand incepem sa ne desfasuram. Nu parem a avea timp, alte preocupari decat sa incediem si vandalizam lumea si conceptiile tale, pentru a recladi mai apoi pe un cimitir al unei lumi de mult in declin o noua lume conform viselor noastre.

Nu avem toti taria sau constiinta lui Papini de a ne autoproclama ateii perfecti, nihilistii perfecti. Dar cu totii stim ca suntem cate “un om sfarsit”. Unul perfect. Te sperie mereu gandul ca noi nu constientizam timpul asa cum il ai tu definit, ca traim intr-un illo tempore in care singurele repere sunt visele si aspiratiile noastre realizate.

Visam cu ochii deschisi, pentru ca tu nu ai cum sa intelegi ca lumea noastra e cea ce trebuie sa se realizeze, si ca vedem lumea ta deformata. Te infioara gandul ca traim intr-o lume pe care o vedem daramandu-se peste noi, dar cu toate acestea avem mai multa pofta de viata si pasiune decat tine. Stii ca intelegem lumea ta mai bine ca tine, si stii ca ii sabotam strategic fiecare mecanism caruia ii propovaduim moartea. Pentru noi moartea oricarui lucru e iminenta, ne-am impacat cu ideea si am invatat sa savuram spectacolul. Cum se paote sa nu ne inspaimante finalurile? Dar tu de ce pui intrebari ale caror raspuns il stii prea bine? Ne stii pe toti fatalisti convinsi, pregatiti sa moara pentru un ideal oarecare, ideal trecator pe care timpul il va sterge chiar si din inima noastra.

Confunzi pasiunile noastre cu ura noastra, in care ardem si in care ardem lumea ta odata cu noi.

Noi nu visam o lume mai buna. Noi visam doar o alta lume. Noi experiente, noi lucruri cu ale caror existenta nu suntem atat de obisnuiti incat sa ne plictiseasca sau dezguste. In orice caz, lumea ta nu ne mai reprezinta de mult o solutie, nici macar acceptabila, daramite viabila.

Suntem prea plini de vise si prea increzatori in ele pentru a ne opri vreodata, prea avizi de nou pentru a crede in ceva ce exista déjà. Pentru noi nu exista ziduri, ci doar puzzle-uri de caramizi. Si cu totii am stricat macar o data un astfel de puzzle, macar din curiozitate, daca nu din nevoia de a-i renega complexitatea sau frumusestea.

Cu toate astea, suntem cei mai pesimisti, primii dispusi sa renunte la sperante acolo unde nu le mai intrezarim vreun rost sau vreo atractie. Si asta te sperie din nou, pentru ca stii ca atunci cand am acordat unui lucru o sansa, sau o speranta, nu mai e decat “sangre o libertad”. Si te temi de ce ar putea insemna pentru noi libertatea, noi cei care spunem ca nu e decat un termen pentru calmarea sclavilor razvratiti. Si ne ceri sangele, si ti-l oferim mereu cu placere. Pentru ca avem de unde si pentru ca fiecare picatura pierduta de unul din noi se regenereaza prin litrii ce curg prin trupul urmatorului adept al crezului nostru.

One night, they set the world on fire. The next morning we woke up in a new era.