MON AMY

Ma grabesc. Am intarziat deja. Cu siguranta Mon Ami (o sa il numesc asa dintr’o lipsa lucie de imaginatie) a ajuns deja. Aerul rece de iarna imi biciuie obrajii imbujorati, in graba lor picioarele nesigure imi aluneca pe gheata sticloasa. Cu mana dreapta imi strang violent paltonul in jurul trupului dar frigul arzator imi mangaie gatul gol si patrunde astfel in intraga’mi fiinta. Imi simt buzele zvacnind usor din cauza frigului iar parul tremura in bataia vantului. Il vad deja, a ajuns, indura frigul ca si mine. Imi zambeste oarecum ironic de la departare si ma face sa imi las privirea in pamant, rusianata de (nu prea) scurta intarziere. Ma apropii de el si observ ca are ochii inlacrimati de bataia vantului si obrajii puternic imbujorati. Ii zambesc sfios si imi cer scuze. Nu spune nimic, ma lasa sa termin cu scuzele, imi zambeste aproape insesizabil si trece in stanga mea. Ne indreptam cu pasi mici spre centrul orasului. Incepem o discutie scurta despre … ceva banal. Cuvintele ii sunt apasate si pare sigur de el. Cu toate astea nu imi pot forma o impresie despre Mon Ami, gandurile imi sunt lipsite de esenta si nu ma pot hotara asupra sa. Un soare slabit isi face aparitia din spatele cladirilor impunatoare. O raza de soare ii lumineaza chipul si nu pot sa nu ii observ ochii de un verde albastrui. Ca marea. Tot ca marea e si el. Linistea aparenta se transforma fara preaviz intr’o furtuna dezlantuita, agitat ca valurile inspumate si calm ca adancurile. Frigul ne grabeste pasii si ajungem intr’un local placut, un miros dulce ne desfata narile si lumina rosiatica calmeaza simturile. Incerc sa ii oberv comportamentul- s’a schimbat,e mai deschis, caldura il linisteste. Desi are o expresie satisfacuta ii vad umbre de tristete pe chip, poate e iubirea de mult uitata dar incrustata pe vecie in ceea ce numim suflet. Cuvintele lui ma duc cu gandul la o maturizare de mult trecuta. Imi spune ca e copil. E copil? Posibil. Se foloseste de copilarie ca de o arma. Isi spune ca e copil, se justifica, isi justifica curiozitatea, neintelegerea, franchetea acida. E dezinvolt. Ma uimeste cu fluxul mare de idei, de cuvinte, de ganduri exprimate. E totusi cinic, nu se sfieste sa fie, imi spune de la inceput ca este, se fereste astefel de o judecata aspra. Isi inmoaie buzele in ceasca de ceai atat de mica in plama lui si imi zambeste acum cu prietenie. Caldura localului, mirosul suav de vanilie, ceiul dulce acrisor, discutia calma si siceritatea persoanei din fata mea ma destind.

Je ne sais pas si Mon Ami existe vraiment ; demain tu pourras etre different.

Mais c’est sur que aujourd’hui tu est Mon Ami.