EL ARTISTUL

do, re, mi, fa, sol, la, si, do...
ce simplu pare totul, șapte note muzicale, atât.
ce mână meșteră le-a amestecat să poată da o splendoare! ce muncă demnă de Atlas, l-a făcut să-i învețe pe oameni să simtă muzica, o eliberare, un zbor deasupra tuturor!
dar el, artistul, pianistul îndrăgit.. cu el ce facem? de ce-i luăm toate partiturile și le cântăm, le ascultăm în nesaț? oare nu înțelegem că-l ucidem?
”nu-mi luați jucăriile !” ar striga un copil, dar artistul ni se dăruie fără să ne ceară nimic în schimb, ne purifică sufletul dându-ne pe rând polonezele, nocturnele sau valsurile. muzica lui rămâne vie. misterul nocturnelor ne înlănțuie și mai mult și ne face să realizăm cât de mici suntem în fața semenului nostru care a înțeles că noi nu putem face ceea ce numai el poate și a primit cu zâmbetul pe buze sacrificiul : ”da, luați-mi viața și împodobiți-o pe a voastră cu multă bunătate și dragoste. primiți fericirea, tristețea mi-o rezerv mie.”
cu el, cu Frederic Chopin, ce facem oameni buni? așezați-vă la rând în fața soclului său și descoperiți-vă. aduceți-i un ultim omagiu, iubindu-i muzica, dar mai ales înțelegând-o, trăind-o alături de el. simțiți-l aproape .este asemeni păsării phoenix, renaște din propria-i cenușă