SENTIMENTE

Cerul prea luminat nu ma putea ajuta… era in contradictie cu nevoile mele, de singurate si protectie… de siguranta.

Mergeam cu ochii la bulbii luminosi ce emanau o lumina stearsa pe strada incadrata de ciresi… mirosul era duceag… in alte conditii as fi fost incantat… as fi visat. Acum nu am mai facut-o. Nu puteam, eram prea blocat in realitate, prea insetat de fericire… dar ce e fericirea?

Brusc am simtit o catusa moale de piele, fina ca matasea, strangandu-mi usor incheietura mainii stangi… cunosteam atat de bine acea stransoare… am inchis ochii pentru o clipa, strangand atat de tare pleoapele incat ma dureau muschii fetei… nu voiam sa o las sa-mi vada lacrimile…

-Lunaticule, coboara si pe Pamant din cand in cand…

-De ce? Ce rost ar avea?

-Numai de aici o poti vedea in toata splendoarea sa… pe ea, pe iubita… Selena.

-Mda… asta e adevarat… totusi… complet inutil.

-De ce? Adevarurile ti se par inutile?

-Da… ce rost are adevarul, ce rost au sentimentele, in lumea asta nenorocita a senzatiilor… ce rost? Bucuria, extazul, fericirea… sunt aduse de senzatii, nu de sentimente, si cu atat mai putin de adevar… Lumea asta e guvernata de senzatii : frica, nesiguranta, extazul, bucuria, indragosteala… sunt doar senzatii… pe care nu le putem controla, cu care nu putem lupta, pe care nu le putem crea, pe care nu le putem refula…

A ramas tacuta… privirea ii era pierduta undeva departe, in coroana bogata a ciresului de pe partea cealalta a strazii… Asa era mereu cand ii spuneam cate ceva din mine… ramanea tacuta, si rumega in minte spusele mele… Dupa cateva minute de tacere, timp in care eu mi-am admirat iubirea in toata splendoarea sa, iar ea a ramas in ganduri, s-a decis sa rupa tacerea…

-Hai sa urcam !!! Mai vorbim sus! Te rog sa nu ma refuzi!!!

Nu as fi refuzat-o chiar daca nu ma ruga… nu aveam chef sa ajung acasa, nu voiam sa ma vad iar in mediul meu, sa ma agit iar in asternuturile reci, sa pierd noaptea in lacrimi si ganduri…

-Bine. Urc… nu are ce sa mi se intample prea rau.Cred!!!

Am urcat in tacere treptele pana la apartamentul ei… intunericul si linistea erau atat de placute in alte situatii, dar acum imi pareau atat de neprietenoase si respingatoare…

Mi-a turnat un pahar de vodka, si ea si-a turnat unul de suc de portocale… s-a asezat pe canapea si a inceput sa ma priveasca… asa era de fiecare data… stateam in aceleasi locuri… eu pe fotoliul de langa fereastra, ea pe canapea… eu priveam pe fereastra cerul, ea pe mine … dupa un timp mi-am intors privirea spre ea…

-Mi s-a spus ca iubesc mai mult iubirea in sine decat persoana… mi-am spus ca iubesc mai mult viata in sine… ce iubesc eu de fapt??? Spune-mi!!!

-Tu… cel mai mult… iubesti sufletele!!! Nu conteaza persoanele, nu conteaza trupurile, conteaza doar sufletele… Tu cauti o persoana la care sa iubesti si sufletul, si trupul… sa o iubesti cu totul… sa-i iubesti fiecare por din trup… problema consta in sincronizare… trebuie sa simti cand e momentul sa incepi sa iubesti si cealata parte din persoana, momentul cand sa o iubesti cu totul, cand sa o faci, sa ii ceri sa ti se daruiasca cu totul… si sa speri ca ea sa o si faca… atunci nu o sa mai poti sa te rupi de ea… dar sincronizarea presupune noroc, haos, providenta… iar asta nu a fost mai niciodata de partea ta…

Am baut dintr-o inghititura tot paharul… am simtit lichidul cum ma arde pe trahee, cum se scurge prin mine incalzindu-ma…

M-am ridicat din fotoliu, am pus usor paharul gol pe masa… si m-am dus la ea… ma privea cu ochii ei mari si negri… umezi, intelegatori… am apucat-o de barbie pentru a-i vedea ochii… pentru a-i simti cum ma sfredelesc pana in adancul sufletului…

-Imi pare rau!!!

Asta a fost singurul lucru pe care l-am putut spune… am iesit pe usa si am plecat in pas grabit spre casa, cu ochii in lacrimi…

imi pare rau !!!